Izbăvire
Mă-ntreb pe cărarea vieții cât de mult am alunecat, De câte ori fruntea obosită, frământată se-arăta? Și ultima bucurie ce-n piept tresălta, s-a spulberat, Atunci, cu vocea-Ți blândă mi-ai vorbit: Nu te teme, ești iertat! Când eram căzut în deznădejde, cu credința la pământ Și înconjurat de ziduri, ce-n cale se ridică cu avânt, Atunci, mâna Ți-ai întins spre mine, mi-ai fost pavăză și scut Și cu ochii ațintiți spre mine, mi-ai șoptit: Nu te teme, ești iubit! Nu voi uita clipa-n care Doamne, Tu m-ai ridicat, Nici iubirea-Ți fără margini, ce mereu m-a înconjurat. Doamne, ziua aceea sfântă, viața-ntreagă mi-a schimbat, Iar vocea Ta și astăzi mai răsună: Nu te teme, ești salvat! Doamne, zi de zi mi-aduc aminte de-ndurarea Ta, Nimic nu mă-nspăimântă, căci Tu ești cu mine. Și-Ți văd iubrea mereu cum mă-mpresoară, Deși nu merit, mi-o arăți a câta oară? Te văd în tot ce ai creat și revărsat Și toate-n juru-mi se supun cu mulțumire. Și-atunci coborât-au pe o scară sfân