Un Tată ce singur nu te lasă

Trecând pe o stradă învechită a oraşului şi privind în jur mulţimea agitată, pe o bancă, mai retrasă, o fiinţă mică era aşezată. Un copil. Chipul îi era plin de întristare şi privirea cu lacrimi inundată, fără un pic de bucurie şi nici un strop de speranţă. Gândul lui era departe, la casa părintească. Singur pe banca aceea, se gandea, oare am un tată?...caci în casa părintească pânzele atârnau, praful întuneca şi de afară doar amărăciune simţeai. Tatăl copilului părăsi-se casa, căci atâtea i-au fost zilele să-l înveţe despre Tine. "Iar mama, nepăsându-i de mine, un drum spre nicăieri şi-a ales ca să înainteze pe el. Eu, singur când am rămas, tristeţea m-a apăsat şi de atunci doar cu întristare am rămas." Prin cuvintele copilului suspendate, am simţit un dor după al meu Tată Ceresc! O bincuvântare e, să simţi iubire de la El şi să ştii că nu te părăseşte, căci pe un drum cu El te duce, ţinându-te de mână şi simţindu-i dragostea Lui, divină! El, Tatăl meu Ceresc doar bucurie îmi aduce, din încercare şi din binecuvântare, o minte limpede şi privire luminoasă revarsă.
Din inimă îi mulţumesc pentru iubirea Sa cea mare şi dragostea ce-o are pentru mine, de la începutul zilei ce vine! E minunat că Tatăl m-a ales să fiu copilul Lui pe veci. Prin El eu am pace, dragoste şi multă alinare.Tatăl ce ma iubeşte şi mi-a dat viaţă, e Acela ce şi ţie ţi-a dat viata şi îti spune Te iubesc!